Sigur că fiecare dintre noi avem o părere bună despre propriile acțiuni și principii – așa este și firesc, de altfel, doar că există ceva ce unii dintre noi nu știm: nu știm să iubim.   „Să nu ucizi” este porunca cel mai des încălcată și totuși cea în care nici nu ne-am putem imagina ca protagoniști. Doamne ferește! Cum am putea noi ucide?! (Noi suntem chiar prea buni la suflet, uneori!). Ei, bine, ucidem. Asasinăm cu sânge rece iubiri, zâmbete și legături umane. Ucidem bucuria și libertatea sufletească prin neiubirea declarată ca iubire. Sufocăm egoist zborul celor de-ale căror aripi ar trebui să ne îngrijim. Pretindem respect și apreciere dar oferim gelozie, invidie și posesivitate (adică egoism în cea mai pură formă!). Dănțuim frenetic pe suflete cu porți larg deschise și turnăm otravă în nectarul armoniei apoi umplem cupele și punem masa. Atunci când gustă, unii se strâmbă, alții tac iar altora li se inundă ochii de durere, dar noi știm că ei nu