CAMERAMAN VS VIDEOGRAF

I don´t LIKE!

          Astăzi m-am prins că am acumulat cca 1000 de ani de ghinion fiindcă nu am redistribuit îngerași animați, icoana care plânge sau ursulețul prieteniei purtător de trifoi sclipicios! Ce mă fac?! Am atâtea planuri de viitor și mi-am ratat viața! Nasol.

Facebook, acest tărâm al prieteniei absolute, unde cu un Like în loc de Love poți încheia relații sociale reale... nu mai vorbesc de uimirea de a constata că, cei 8-900 de prieteni care nu ratează nicio sărbătoare de-a ta, trec pe lângă tine pe stradă ca și cum nu v-ați cunoaște. Păi cum?! Tocmai ce ați celebrat 3 ani de prietenie și 300 de Like-uri. Ce oameni! Păi n-ai înțeles: nu purtai ochelarii de soare din poza de profil!

Ai postat la adresa lui! Sigur-sigur îi porți pică și de aia ai redistribuit articolul ăla cu sfaturi. Nu mă așteptam să ai așa o părere despre mine: UNFRIEND! Sau mai bine BLOCK!

Vecinul, când trece pe lângă nevastă-ta, o salută și îi zâmbește. Intri iute pe Facebook, vezi că sunt prieteni și totul devine foarte clar: au o aventură, sau cel puțin nemernicul ăla își dorește asta. I-a dat Like la poza aia în care e singură și la poza cu plăcinta. O vrea pentru el (cel mai probabil, plăcinta). Ori îl blochează din lista de prieteni, ori e cazul să discutați serios despre relație. Tu nu poți accepta un al doilea bărbat în căsnicia voastră minunată. (Fie vorba între noi, nici nu e cazul, pentru că tu nu ești bărbat de vreme ce inventezi fantome care te și bântuie). *N.a. Nici doamnele nu stau rău la capitolul imaginație, doar că ele preferă să spioneze pe termen îndelungat „rivala” deci rareori solicită acțiuni de blocare a domniței cu botic de rățușcă.

         Minunea de a-ți stoca datele personale te scutește de a-ți mai aminti data nașterii prietenului tău de o viață – ăsta da, loc călduț. În plus, primești o groază de reclame ca mesaj privat, fix pe domeniile tale de interes și nenumărate invitații pentru jocuri. LOVE!

         Cele mai grozave sunt postările cu greșeli de ortografie și cele care conțin atacuri la persoană. Viteza, domnule! E ca la cursele de mașini: după ce trec, lasă norul de praf – așa e și cu pluralul. Când nu știi câți de „i” să pui în coadă, dă-i cu praf (în ochii cititorului) și pune minim 3-4, să pară că așa vrei tu să exprimi bucuria. Intenția contează! Cratima oricum e aleatorie în paradisul Fb – tu ești om cumsecade și ponderat, nu merge să dai și cu praf și cu paiul în ochiul celuilalt, căci vezi parul (sau părul – că ai freză modernă) din ochiul tău!

Este obligatoriu să postezi și în limba engleză! Nu contează că în viața ta nu ai purtat o conversație în melodioasa limbă a lui JR Ewing, sau că nimeni din lista ta nu vorbește engleza, dă-i cu aforisme, descrieri și urări. Pari mai fancy!

         „Să moară dujmanii mei!” – asta se rezolvă cu animațiile ce conțin ani de ghinion sau moarte subită dacă nu redistribui, însă e bine totuși să te asiguri că funcționează, monitorizându-le cu religiozitate profilurile. Am o veste neplăcută pentru posesorul de dușman online: când ai dat mesajul ăla cu lumina de Paști, din comoditate l-ai trimis tuturor și a ajuns și la insuportabilii blestemați prin gif-uri de ghinion. E posibil să fi anulat efectul malefic. Eu zic să te duci repede la listă și să vezi cui i-ai trimis.

          Like-ul din obligație / complezență este cel mai apăsător. Poartă o lume de gânduri și interpretări. „Dacă-i dau, ce spune lumea? Dacă nu-i dau, se supără!”. E ca în bancul cu iepurașul și băscuța, doar că aici e mai complicat, așa că mai bine mai meditezi asupra situației, să se mai adune Like-uri.

Reîntoarcerea la scrierea hieroglifică, acționată prin morse: pupicei, zâmbăreți, îmbrățișări, nervișori etc (musai diminutive!). Asta e cea mai bună parte din era comunicării online. Nu mai trebuie să gândești cu subiect și predicat și nici să te complici să pui cratima sau marca pluralului corect. Se rezolvă cu apăsarea repetată a pupicelului corespunzător. Ti-ti-ti-ta-ta-ta ... Like!  

         Îmi doresc o campanie Facebook ... „Ziua fără Facebook”. E ziua aceea în care scriem cu stiloul, miroase a cerneală și ne expediem gândurile în plic. O zi, în urma căreia cei dragi nouă vor găsi în cutia poștală emoție nu doar facturi și reclame. O zi în care iubim și oamenii, nu doar copacii și folosim coli de hârtie. Eu cred că ei, copacii, s-ar jertfi bucuroși dacă noi am redeveni oameni și ne-am așeza câteodată cu inimi pline de dor să le scriem scrisori celor dragi.