luni, 20 septembrie 2021

SAN MATEO, Día Intercultural 2017

După trei zile, se pregătiră de drum și porni. Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă (…)”
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte – Petre Ispirescu

          De trei ani în același loc, cu aproximativ aceeași echipă însă categoric cu același entuziasm, a început ziua în care tradițiile noastre autentice s-au așezat frumos spre a fi cunoscute și admirate de către toți trecătorii.

Când sufletul are dimensiunile unei lumi de basm iată că trei zile pot fi asemănate cu trei ani iar roadele vor fi la fel de valoroase și bogate. Nopțile prind lumina zilei iar zilele își pierd amurgul în împletirea ideilor cu scopurile și marea dorință a noastră: de a semăna pod de cunoaștere între inimile pe de-a-ntregul românești și sufletele din casa în care am ales să trăim: orașul spaniol Logroño și nu în ultimul rând, achiziția terenului necesar construcției Sfintei Biserici Ortodoxe.

De joi a început mobilizarea noastră, fiecare cu partea sa de contribuție și certitudinea că va fi bine și că „va ieși frumos”. Telefoane, mesaje, mailuri, drumuri, rugăminți și uneori sentimente de frustrare și neputință, căci este dificil să pornești la un astfel de drum cu buzunarele pline de speranțe … și cam atât. Fără fonduri materiale, fără oameni plătiți și fără informație completă dar cu privirea dorinței departe în timp, am reușit
(imagini din prima parte a zilei puteți găsi pe pagina https://www.facebook.com/pg/fotoGrafica.by.madalina.basarman/photos/?tab=album&album_id=789274881251630 sau materiale video publicate de presa locală cu interviurile oferite de doamnele Daniela Sigoiu și Ileana Sărmaș.)

Vi-i vom prezenta cu mare drag și infinită recunoștință pe cei care au muncit voluntar (gratuit) pentru realizarea standurilor prezentate de Parohia Ortodoxă Sfânta Treime, precum și pe cei care, inspirați de marea dorință de a avea un loc al sufletelor noastre pe care să îl lăsăm generațiilor de după noi, au donat, dându-ne un umăr de sprijin.
·        Doamna Daniela Sigoiu împreună cu doamna preoteasă Livia Magnet au organizat standul de prăjituri. Cât de emoționantă a fost jertfa doamnei Daniela, care pe parcursul scurtei sale vizite ne-a dăruit din nou timp din timpul său pentru a ajuta!
Doamnele care au donat dulciuri:
·        Elena Coca
·        Daniela Sufletu
·        Maria Junie
·     Mărioara Pașca (iarăși ne-a bucurat cu minunățiile sale de plăcinte tradiționale, făcute pe loc)
·        Eugenia Harghel
·        Ileana Gheban

Standul de de informare și vânzare de produse tradiționale autentice și artizanale lucrate manual a avut în culise următoarea echipă:
·        Ileana Sărmaș
·        Ionela Sărmaș
·        Lucica Buna
·        Mădălina Basarman
·        Ieronim Sărmaș



Afișele de prezentare:
·        Mădălina Basarman și Ileana Sărmaș
Fotografierea evenimentului în prima parte a zilei:
·        Mădălina și Dorin Basarman – fotoGráfica by Madalina Basarman

Montat corturi:
·        Marius Sărmaș
·        Dorin Basarman
·        Ilarie Cîmpian
·        Relu Balea
·        Boris Harghel
·        Aurel Harbuz
·        Cornel Stănescu

Demontat corturi:
·        Marius Sărmaș
·        Părintele Vasile Magnet
·        Adi Silaghi
·        Nelu Olah
·        Ieronim Sărmaș.
În cadrul momentului artistic românesc din seara zilei de 17 septembrie, ne-am bucurat să îi vedem pe scenă și pe Ionela și Marius Sărmaș, cântând alături de ceilalți români talentați din Logroño.

S-au donat public 1123,6 Euro care, ca de fiecare dată, au fost înregistrați în Registrul de Donații și depuși în contul dedicat exclusiv cumpărării terenului pentru Sfânta Biserică.
·        Vânzare prăjituri: 675 Euro
·        Vânzare produse tradiționale și artizanale: 175 Euro
·        Prin participarea și cu ajutorul doamnelor Daniela Sigoiu și Mărioara Pașca, la serbarea câmpenească din data de 10 septembrie, s-au mai strans 73,60 Euro din vânzarea diferitelor produse.
·        Donație din vânzarea de mici și preparate pregătite de Barul „Parrales Yague”, prin Relu Balea – 100 Euro
·        Asociația „Zestrea Românească” a donat suma de 100 Euro.

         Înainte de a încheia, doresc să mă adresez celor care măcar o dată au simțit că le fuge pămăntul de sub picioare sub povara greutăților sau dorului de cei dragi, celor care au îngenunchiat sub apăsarea lumii și au îndreptat ochii către cer – strigând cu lacrimi mute după ajutor, după Dumnezeu. Adresez aceeași întrebare și celor care ați adus pe lume prunci și i-ați vrut rânduiți după Dreapta Credință Ortodoxă moștenită de la bunicii și părinții voștri sau ați ajuns în ziua binecuvântării familiei dumneavoastră. Întind o privire și către cei care caută Lumina în Sfânta Noapte a Învierii și pacea de Sărbătoarea Crăciunului, celor cărora li s-a domolit dorul de casă sau care s-au regăsit în activitățile Parohiei noastre… v-ați imaginat cum ar fi fost FĂRĂ BISERICĂ în Logroño? Unii dintre dumneavoastră sigur își amintesc trăirea primei Slujbe pe când eram acceptați în Concatedrala de San Bartolomé…
Iată că Dumnezeu așa a rânduit, ca o dată pe an să ne fie îngăduit ca dincolo de zidurile acesteia să ne unim cu toții pentru a strânge bănuț cu bănuț pentru casa noastră, unde nimeni nu va sta cu ochii pe ceas și nimeni nu ne va mai putea impune când să deschidem sau să închidem porțile însă pentru aceasta, porțile sufletului nostru trebuie să le deschidem larg. Să ne bucurăm unii de alții, să ne acceptăm și doar așa putem transforma trei ani în trei zile, ca-n basmele rostite de bunici...  
Cu drag, admirație și profundă recunoștintă,
Parohia Sfânta Treime, Logroño
(Autor text: Narcisa-Mădălina Basarman, pentru Parohia Sf Treime, la 23 septembrie 2017)



luni, 23 aprilie 2018


I don´t LIKE!
          Astăzi m-am prins că am acumulat cca 1000 de ani de ghinion fiindcă nu am redistribuit îngerași animați, icoana care plânge sau ursulețul prieteniei purtător de trifoi sclipicios! Ce mă fac?! Am atâtea planuri de viitor și mi-am ratat viața! Nasol.
Facebook, acest tărâm al prieteniei absolute, unde cu un Like în loc de Love poți încheia relații sociale reale... nu mai vorbesc de uimirea de a constata că, cei 8-900 de prieteni care nu ratează nicio sărbătoare de-a ta, trec pe lângă tine pe stradă ca și cum nu v-ați cunoaște. Păi cum?! Tocmai ce ați celebrat 3 ani de prietenie și 300 de Like-uri. Ce oameni! Păi n-ai înțeles: nu purtai ochelarii de soare din poza de profil!
Ai postat la adresa lui! Sigur-sigur îi porți pică și de aia ai redistribuit articolul ăla cu sfaturi. Nu mă așteptam să ai așa o părere despre mine: UNFRIEND! Sau mai bine BLOCK!
Vecinul, când trece pe lângă nevastă-ta, o salută și îi zâmbește. Intri iute pe Facebook, vezi că sunt prieteni și totul devine foarte clar: au o aventură, sau cel puțin nemernicul ăla își dorește asta. I-a dat Like la poza aia în care e singură și la poza cu plăcinta. O vrea pentru el (cel mai probabil, plăcinta). Ori îl blochează din lista de prieteni, ori e cazul să discutați serios despre relație. Tu nu poți accepta un al doilea bărbat în căsnicia voastră minunată. (Fie vorba între noi, nici nu e cazul, pentru că tu nu ești bărbat de vreme ce inventezi fantome care te și bântuie). *N.a. Nici doamnele nu stau rău la capitolul imaginație, doar că ele preferă să spioneze pe termen îndelungat „rivala” deci rareori solicită acțiuni de blocare a domniței cu botic de rățușcă.
         Minunea de a-ți stoca datele personale te scutește de a-ți mai aminti data nașterii prietenului tău de o viață – ăsta da, loc călduț. În plus, primești o groază de reclame ca mesaj privat, fix pe domeniile tale de interes și nenumărate invitații pentru jocuri. LOVE!
         Cele mai grozave sunt postările cu greșeli de ortografie și cele care conțin atacuri la persoană. Viteza, domnule! E ca la cursele de mașini: după ce trec, lasă norul de praf – așa e și cu pluralul. Când nu știi câți de „i” să pui în coadă, dă-i cu praf (în ochii cititorului) și pune minim 3-4, să pară că așa vrei tu să exprimi bucuria. Intenția contează! Cratima oricum e aleatorie în paradisul Fb – tu ești om cumsecade și ponderat, nu merge să dai și cu praf și cu paiul în ochiul celuilalt, căci vezi parul (sau părul – că ai freză modernă) din ochiul tău!
Este obligatoriu să postezi și în limba engleză! Nu contează că în viața ta nu ai purtat o conversație în melodioasa limbă a lui JR Ewing, sau că nimeni din lista ta nu vorbește engleza, dă-i cu aforisme, descrieri și urări. Pari mai fancy!
         „Să moară dujmanii mei!” – asta se rezolvă cu animațiile ce conțin ani de ghinion sau moarte subită dacă nu redistribui, însă e bine totuși să te asiguri că funcționează, monitorizându-le cu religiozitate profilurile. Am o veste neplăcută pentru posesorul de dușman online: când ai dat mesajul ăla cu lumina de Paști, din comoditate l-ai trimis tuturor și a ajuns și la insuportabilii blestemați prin gif-uri de ghinion. E posibil să fi anulat efectul malefic. Eu zic să te duci repede la listă și să vezi cui i-ai trimis.
          Like-ul din obligație / complezență este cel mai apăsător. Poartă o lume de gânduri și interpretări. „Dacă-i dau, ce spune lumea? Dacă nu-i dau, se supără!”. E ca în bancul cu iepurașul și băscuța, doar că aici e mai complicat, așa că mai bine mai meditezi asupra situației, să se mai adune Like-uri.
Reîntoarcerea la scrierea hieroglifică, acționată prin morse: pupicei, zâmbăreți, îmbrățișări, nervișori etc (musai diminutive!). Asta e cea mai bună parte din era comunicării online. Nu mai trebuie să gândești cu subiect și predicat și nici să te complici să pui cratima sau marca pluralului corect. Se rezolvă cu apăsarea repetată a pupicelului corespunzător. Ti-ti-ti-ta-ta-ta ... Like!  
         Îmi doresc o campanie Facebook ... „Ziua fără Facebook”. E ziua aceea în care scriem cu stiloul, miroase a cerneală și ne expediem gândurile în plic. O zi, în urma căreia cei dragi nouă vor găsi în cutia poștală emoție nu doar facturi și reclame. O zi în care iubim și oamenii, nu doar copacii și folosim coli de hârtie. Eu cred că ei, copacii, s-ar jertfi bucuroși dacă noi am redeveni oameni și ne-am așeza câteodată cu inimi pline de dor să le scriem scrisori celor dragi.

joi, 5 aprilie 2018

ÎN JOIA MARE A BUCOVINEI MELE


O dată pe an, în lumea mea de copil, se făcea liniște – o liniște solemnă, împletită cu obiceiurile sătucului de pe deal unde norii se îmbrățișau cu munții, cu legendele despre comori protejate de flăcări și suflete rătăcite care uneori reveneau în casele celor dragi. Pentru ei, de Crăciun se lasă grâu și bob pe masă iar în noaptea de Înviere se aprind lumini. Acolo grindina se alungă cu lumânarea de la Paști, aprinsă pe pragul casei și belșugul gospodăriei se sporește cu crenguțele sfințite aduse de Florii. Pentru toate există o rugăciune și o zi în care nu ai voie să încalci regulile.

Bunica alerga de colo-colo, aruncând din cand în când ochii pe ceas – astăzi mergem la Denii, când citește părintele doisprezece Evanghelii în doisprezece limbi. M-am așezat cuminte pe laița de lângă plită, cu tălpile pe lemnele din ladă, așteptând cu nerăbdare să înceapă ritualul meu preferat. Într-un căpăcel de borcan se topea ușor un capăt de lumânare. Era adusă de la Biserică! Bunica, grăbită, îmi întinde un bețișor cu un capăt înfășurat în vată, ca o făclie în miniatură, râzând domol, îmi repetă repejor cum se mânuiește și se apleacă peste un teanc de cărticele de unde scoate cea mai minunată alcătuire de foi: Prohodul. Astăzi facem repetiție, căci mâine seară, la lumina gălbuie a lumânărilor, vom cânta toți la Sfânta Biserică.
Cu mânuța tremurândă de grijă și emoție, apuc oul fiert, călduț și încep să înșir puncte de ceară pe coaja albă, trăgând din când în când cu ochiul la bunica, pentru a fi sigură că fac cum trebuie. „În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase...”, începe să cânte încetișor, cu voce tristă și duioasă, încurajându-mă să cânt cu ea.
Lângă plita încinsă din căsuța cu ferestre mici ce dau spre toloaca pustie se țesea o lume a noastră, o lume cu răspunsuri ce cuprindeau întreaga esență a omenirii. „Așa cum faci în Săptămâna Mare, așa vei avea tot anul”, de aceea este bine să postim și să tragem clopotele – căci doar acum ne este permis să urcăm în clopotniță. Ce loc fascinant! ... Să poți privi uriașa limbă de metal, aducătoare de sănătate în familia celui care ține de frânghia roasă de vreme, cum lovește în pereții săi răsunători.
La asfințit, coborâm dealul pe ulița șerpuită, mărginită de case. A plouat ieri, așa că mergem prin livezi, trecând zăvoarele. Din când în când, privim în spate să nu vină dulăii de stână a lui Arseni, că se mai dezleagă „pujlili și sar la picioare”. Se aud lătrând gros și amenințător, în timp ce ne curățăm încălțămintea de iarba cea nouă a anului. Mi-e frică, însă bunica mă asigură că nu vom păți nimic, căci mergem la Biserică și Maica Domnului ne apără.
Porțile cele mari din lemn sculptat sunt larg deschise și ne înfățișează coasta în vârful căreia domnește frumoasă, albă, ca o șoaptă de pace, biserica satului. Urcăm în liniște, făcându-ne cruce din loc în loc, rugându-ne pentru cei ai casei... Din fața bisericii, se vede mărul cel bătrân din livada noastră, loc din care, mângâind zarea cu privirea, trimit mereu o rugăciune către Baba (străbunica Ioana) și bunicul Filip. Ușor, norii cei groși se spulberă și lasă loc cerului roșiatic să ne cuprindă – se trag clopotele.
În fiecare an urc același deal, al păcii pentru mine și ai mei, fără întrebări inutile, fără teamă și fără gânduri apăsătoare. Atunci și acum, Săptămâna Mare lasă loc sufletului să îngenuncheze în lumină pentru a mai urca o treaptă a liniștii.  
 (Narcisa-Mădălina Basarman, 05.04.2018)
Prohodul Domnului audio

Bunicii Vasilena și Filip Uhrenciuc
Biserica din Paltinu, văzută din livada noastră (2012)

Împreună cu bunica de la Paltinu, 2007



joi, 18 ianuarie 2018

PENTRU CĂ EU SUNT TU


  Pentru cuvântul nerostit și pentru atunci când cerul nu-și pudrează orizontul cu puful îngerilor neîntâlniți...

 Pentru când vuiește tăcerea vreunui răsărit de departe și mai ales pentru atunci când munții tăi par să se afunde într-o zare necuprinsă...

 Pentru gândul ajuns la răscrucea celor patru zări, în așteptarea îmbrățișării celor patru suflete, sorbind din conversațiile fără de cuvinte...

  Pentru atunci când amintirea pare să alunece pe crengi cu promoroacă, pe aripa pleoapei fagilor îndepărtați...

  Pentru atunci când îmi auzi bătăile inimii în primul fulg de zăpadă din zori, pentru toate zilele, pentru toate culmile nestrăbătute încă, pentru toate aripile pe care mi le-ai dăruit din carnea anilor tăi,  pentru ca astăzi eu să fiu tu și zborul meu să poată fi mai înalt decât al tău...

  Pentru întreaga ta lume așezată la poalele lumilor mele, pentru poienile înverzite așternute în calea mea, din pacea rugăciunilor tale fierbinți pentru ca nicicând să nu-mi fie rece și întuneric. Pentru curajul izvorât din brațele tale în toate chemările mele..

  Pentru că astăzi este sărbătoarea cea mai mare, Tata! Astăzi nu trebuie să îți urez nimic, căci din sufletul tău a luat ființă lumina sufletului meu, astfel că muzica visărilor tale devine ritm al valsului meu...

 Pentru că eu sunt tu, știu că vei avea grijă ca vremea să nu pășească apăsat pe anii ce stau să se aștearnă cuminți nu în calea ta, ci alături de tine, așa cum alături îți stă și inima mea.
Astăzi turnăm bucurie în pocale de timp, ne așezăm în jurul mesei celor șapte scaune și închinăm pentru tine!

La Mulți Ani, Tata! Să ne trăiești, iubitul nostru, iubit!

Maica Sfântă să te ocrotească mereu!

(©2018 Narcisa Mădălina Basarman. Toate drepturile rezervate.) 

luni, 18 decembrie 2017

CUVÂNT DE MULȚUMIRE




      Există momente în viață când emoțiile se rostogolesc peste cuvinte, când trăirile se duc de-a valma peste gânduri iar acestea din urmă se așază cuminți, în tăcere și așteaptă ca amintirile toate să își termine povestea. 
Așa a fost pentru mine aseară, la finalul celei de-a V-a ediții a Festivalului „Bun ești, Doamne, bun” ... când ale mele cuvinte s-au blocat sub recunoștință, uimire și emoție. Când dăruiești, nu aștepți răsplată, cu atât mai mult că miza celor doi ani de coordonare în segmentul cultural-tradițional din Parohia „Sfânta Treime” a fost (și încă rămâne) una mai presus de acțiunile pe care o persoană le poate genera.

      Ieri am fost fotograf la cel mai important eveniment cultural anual al comunității ortodoxe românești din nordul Spaniei. Unul dintre invitații care ne-a onorat cu prezența, alături de Domnul Consul General al României la Bilbao a fost domnul Vasile Vasilache. Acest domn deosebit a venit la Festival cu un cadou absolut impresionant: o excursie la Mormântul Sfânt, pentru o persoană desemnată de părintele paroh al parohiei pe care dumnealui o va considera câștigătoare. Pentru eforturile și calitatea organizării spectacolului de ieri, domnia sa a dăruit comunității din Logroño acest premiu.

    Evident, ca fotograf, așteptam pregătită să apară persoana anunțată de Părinte. A urmat un emoționant și puternic discurs despre dăruire, jertfă și inițiativă, despre sumele importante adunate pentru construcția Bisericii noastre și toate acestea, ținând în mână piatra – simbol pe care Nepsis a dăruit-o acum mai bine de un an, ca piatră de temelie a Bisericii și comunității noastre. (...eu, în continuare, așteptam ...) Discursul Părintelui s-a încheiat cu numele meu ...   și în continuare consider că sunt persoane mult mai îndreptățite și potrivite pentru a fi gratulate în acest mod. Pentru mine, este dincolo de vis această călătorie spirituală. Este atât de mare bucuria, încât nu o pot cuprinde în palmele gândului și conștientizării. Voi spune însă și astăzi ca și ieri: fiecare persoană care s-a implicat fie și cu un fir de ață împletită, merită în egală măsură să primească acest premiu.
   
     Mulțumesc, Părinte Vasile! Mulțumesc domnule Vasile Vasilache și le mulțumesc tuturor celor care au înțeles demersurile mele, au rezonat cu ele și s-au alăturat acțiunilor noastre. Le pot mulțumi astăzi și celor care nu au crezut la început în ideile și acțiunile Nepsis, vorbind despre noi – au dus mai departe stindardul nostru, fără să vrea și chiar și prin ei am devenit mai mulți și mai uniți. Aici am întâlnit oameni curajoși, asumați chiar dacă aparent idealiști, și frumoși sufletește din cale-afară, în frunte cu Părintele Vasile.

   Toată activitatea mea ca voluntar alături de românii din Spania a început din conștientizarea necesității unității comunității noastre. Nu poți construi solid dacă nu ai o temelie reală iar aceasta poate fi constituită doar din cultură, civilizație și tradiție, fără jumătăți de măsură. Eu cred că oamenii fără spiritualitate și fără trăire pozitivă nu își îndeplinesc menirea pe acest pământ. Familiile se întemeiază pe iubire și încredere, pe acceptare și planuri de viitor și toate se leagă  împreună prin bucurie iar eu văd comunitatea noastră ca pe o mare familie. Familia are nevoie de un acoperiș sub care să poată sta la masă. Unii vin mai rar acasă, alții mai des, însă toți ajung mai devreme sau mai târziu la marea masă unde se vorbește și se simte în limba și tradiția de proveniență.

    Cu ajutorul Domnului vom aduce un colț din România aici – bisericuța maramureșeană din lemn românesc, adusă și asamblată în orașul nostru de către români de-ai noștri. Este realizabil acest vis și primii și cei mai importanți pași au fost făcuți. Mai mult, beneficiem de o eșalonare foarte accesibilă (35 euro/lunar/familie) timp de un an și jumătate și în acest mod putem avea un simbol autentic românesc ce ne va face cinste, înfățișându-ne cu un element reprezentativ civilizației și tradiției noastre. Noi știm că România este frumoasă, străinii află acest lucru atunci când ajung acolo în vacanțe însă bisericuța aceasta le va povesti ceva despre noi și la ei acasă.

   Încă o dată vă mulțumesc din suflet și vă doresc Sărbători Binecuvântate, cu pace sufletească, belșug și bucurii alături de cei dragi!

Cu drag, respect și recunoștință,

Mădălina Basarman
Logroño, 18.12.2017

(În cel mai scurt timp vom publica fotografiile și montajul video.)

joi, 30 noiembrie 2017

Azi mă doare

Unde te-ai rătăcit, române, când ești așteptat în Marea și Sfânta Îmbrățișare? Ce vor culege generațiile după tine? Tu astăzi treci fluierând pe lângă holdele bogate semănate de de strămoși; doar treci. Nu culegi și nu ai cum și nici ce semăna. Cu frică să te gândești la aceasta, căci ziua în care se vor usca palidele și firavele spice de azi este ziua când vei purta doliu după Țara ta și-a mea. 
   
       Nu-ți mai îmbrăca domnitorii, valorile și eroii în bermude roz cu verde! Nu se asortează cu lacrima prelinsă pe opinca murdară de noroi și de sânge, nu se potrivesc cu zecile de ani în care au stat nemișcați în furtunile batjocorii și însingurării, așteptând doar Viața de pe urmă, râvnind Mântuirea, înlănțuiți către groapa comună. Istoria te plictisește, literatura nu e genul tău, limba română și tradiția  –  doar un soi de plastilină modelabilă sub ignoranța ta.

         De te-ar privi un Decebal în al cărui ținut te-ai născut, ai putea sta drept pentru astăzi? Dacă te-ar întreba Brâncoveanu, Ștefan, Mihai, Iancu sau Cuza ... sau jertfa care încă mustește sub sute de ani de iubire de glie, ce ai răspunde? Ce înțeleg umbrele din mersul târât al pașilor tăi de azi? Ce pui pe masa Marii Uniri, române, din România sufletului tău?

              Oprește-te.

Dacă nu mă crezi, ASCULTĂ ASTA!

Și ASTA!

...sau dacă regreți comunismul, ascultă ASTA

Sau măcar citește AICI:

„Ne iarta, Doamne, ura si galceava
de care suntem zilnic vinovati,
dar catre Tine tulnicul suna-va,
sa-ntorci privirea Ta catre Carpati.

 

Prea mult abandonati acestei toamne,
nu mai avem in vatra casei foc,
mai da-ne-un pic de amintire, Doamne,
rabdare si iertare si noroc.

 

Ca pentru vite nu mai sunt nutreturi
si asteptam o paine din import,
cand bietul om s-a prabusit sub preturi
si sufletul in el e-aproape mort.

 

Ne-am despartit in triburi si in secte,
in cluburi, in partide si in gasti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doresti succes? Invata sa urasti.

 

Dusmanii nu puteau sa ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rau,
de ce sa mai venim la Alba, Doamne,
cand e negustorit si duhul Tau?

 

Si, totusi, Alba-Iulia exista,
si, totusi, cineva i-a dat un rost,
si-a fost si-atunci pornire anarhista,
si Dumnezeu tot ocupat a fost.

 

Cu grohotis pe talpi si bruma-n gene,
sa-nvingi un vechi si tragic handicap,
si, in onoarea Albei Apusene,
sa-ti scoti caciula dacica din cap.

 

Se aude Basarabia cum plange
de dorul Tarii Mari, pierdute-n veci,
si-n clopote e treaz acelasi sange,
si-aceiasi ochi imperiali sunt reci.

 

Si ne e dor de-o sfanta sarbatoare,
in care toti sa ne-adunam aici,
si ne e dor de Romania Mare
si am ramas ingrozitor de mici.

 

Dar, Doamne, pune-Ti pe cetate talpa,
mai da-ne harul unui gest postum,
mai cheama-ne, mai rabda-ne la Alba
si sa mai incercam macar acum.”

(Adrian Păunescu - „Rugăciune pentru 1 Decembrie”)

marți, 3 octombrie 2017

Despre Mădălina aia, de la „fotoGráfica” :)



Dintotdeauna am exprimat ceea ce simt, într-un mod sau altul, fie că am scris, că am sculptat, că am fotografiat, am vorbit sau … am vândut. Așa m-au trimis ai mei înspre viață: să nu mă smiorcăi când dau de greu, să dăruiesc din ceea ce am și să-i admir pe cei mai buni, conștientă fiind de propria-mi valoare reală. Mai clar, să-mi știu lungul nasului și să acționez cu fruntea sus, să mă lupt pentru ceea ce merit și să mă îndepărtez de ceea ce mă tulbură nejustificat.  

Nu voi începe vreo poveste plictisitoare și standard despre marea mea dragoste față de fotografie, despre cum am dat eu click prima dată în Corel sau despre echipamentele mele (nu intenționez să le vând, că-mi trebuiesc!) și în niciun caz nu mă voi da grozavă și cu stea în frunte, (imediat îți spun și de ce…) însă mă voi adresa ție, persoanei care rezonezi cu imaginile și stilul meu de a reda emoția, care te regăsești în felul meu de a privi și a transpune lumea. Ție vreau să îți spun că sunt onorată și mă simt privilegiată atunci când tu îmi încredințezi pentru câteva clipe emoțiile tale, pentru a le așeza frumos pentru generațiile următoare. Tu vii către mine cu toată încrederea iar eu știu că am obligația morală (înainte de toate) de a fi prezentă și implicată 150% în povestea ta.

Îți spuneam mai devreme că nu mă compar și te rog să nu o faci nici tu. În acest domeniu nici nu ai cum să te compari, fiindcă orice activitate care implică și creație și viziune artistică depinde de ochii sufletului care interacționează cu munca ta. Sunt câțiva creativi americani (fotografi, editori de imagine etc) pe care îi urmăresc ori de câte ori am timp. Mă alătur celor care gândesc să ajute clienții să înțeleagă importanța  și diferența dintre un click și altul. Colaborarea cu un fotograf presupune în primul rând să îți placă ȚIE ce vezi în munca lui, să te simți în siguranță pe mâinile sale (aici ajută și un contract cu clauze clare) și să te regăsești în felul în care simte și redă lumea. Aceeași părere o am și despre cei care scriu, filmează, pictează sau cântă. Din fericire, noi cei care ne aventurăm în lumea asta tehnico-artistică, chiar nu ne batem pe clienți, fiindcă nu vindem un produs cu preț fix, aflat lângă alt produs identic. Implicit, intrăm în sfera gusturilor care nu se discută.   

Eu te invit să mă întâlnești iar singura ta întrebare să nu fie legată de preț, fiindcă ai să ratezi surpriza. Lista de servicii este cu mult mai vastă decât „fotografie de nuntă și botez”  și .... NU, nu muncesc gratuit decât foarte rar și doar atunci când dăruiesc rezultatul muncii mele cuiva foarte apropiat / drag. E ca și cum ai merge în vizită la mama ta și o ajuți la cumpărături. Ar fi complicat să iei lista tuturor din bloc, nu? Mă întorc la tarife, fiindcă am observat (cu tristețe) că asta este cea mai mare curiozitate în ceea ce mă privește și îți răspund că lucrez responsabil, la prețurile regăsite pe piața locală. Am și o ofertă pentru comunitatea românească. Aceasta include text creativ despre ce vrei tu. 
Simplificând, nu îți voi răspunde prin mesaje cât costă să vin la evenimentul tău, pentru simplul fapt că nu știu ce îți dorești. Este puțin probabil să vrei fix 10 fotografii, la ora x din zi, cu o pereche de pantofi (în general, pantofii stau cum și unde îi așezi). 

Așadar, hai să ne cunoaștem!
                                                        
                                                                               Cu drag,

                                              Mădălina Basarman

                                                         contacto@foto-grafica.es  
                                                www.foto-grafica.es
                                               +34 643 62 10 43