I don´t LIKE!            Astăzi m-am prins că am acumulat cca 1000 de ani de ghinion fiindcă nu am redistribuit îngerași animați, icoana care plânge sau ursulețul prieteniei purtător de trifoi sclipicios! Ce mă fac?! Am atâtea planuri de viitor și mi-am ratat viața! Nasol. Facebook, acest tărâm al prieteniei absolute, unde cu un Like în loc de Love poți încheia relații sociale reale... nu mai vorbesc de uimirea de a constata că, cei 8-900 de prieteni care nu ratează nicio sărbătoare de-a ta, trec pe lângă tine pe stradă ca și cum nu v-ați cunoaște. Păi cum?! Tocmai ce ați celebrat 3 ani de prietenie și 300 de Like -uri. Ce oameni! Păi n-ai înțeles: nu purtai ochelarii de soare din poza de profil! Ai postat la adresa lui! Sigur-sigur îi porți pică și de aia ai redistribuit articolul ăla cu sfaturi. Nu mă așteptam să ai așa o părere despre mine: UNFRIEND! Sau mai bine BLOCK! Vecinul, când trece pe lângă nevastă-ta, o salută și îi zâmbește. Intri iute pe Facebook, vezi că su

O dată pe an, în lumea mea de copil, se făcea liniște – o liniște solemnă, împletită cu obiceiurile sătucului de pe deal unde norii se îmbrățișau cu munții, cu legendele despre comori protejate de flăcări și suflete rătăcite care uneori reveneau în casele celor dragi. Pentru ei, de Crăciun se lasă grâu și bob pe masă iar în noaptea de Înviere se aprind lumini. Acolo grindina se alungă cu lumânarea de la Paști, aprinsă pe pragul casei și belșugul gospodăriei se sporește cu crenguțele sfințite aduse de Florii. Pentru toate există o rugăciune și o zi în care nu ai voie să încalci regulile. Bunica alerga de colo-colo, aruncând din cand în când ochii pe ceas – astăzi mergem la Denii, când citește părintele doisprezece Evanghelii în doisprezece limbi. M-am așezat cuminte pe laița de lângă plită, cu tălpile pe lemnele din ladă, așteptând cu nerăbdare să înceapă ritualul meu preferat. Într-un căpăcel de borcan se topea ușor un capăt de lumânare. Era adusă de la Biserică! Bunica, grăbi

  Pentru cuvântul nerostit și pentru atunci când cerul nu-și pudrează orizontul cu puful îngerilor neîntâlniți...  Pentru când vuiește tăcerea vreunui răsărit de departe și mai ales pentru atunci când munții tăi par să se afunde într-o zare necuprinsă...  Pentru gândul ajuns la răscrucea celor patru zări, în așteptarea îmbrățișării celor patru suflete, sorbind din conversațiile fără de cuvinte...   Pentru atunci când amintirea pare să alunece pe crengi cu promoroacă, pe aripa pleoapei fagilor îndepărtați...   Pentru atunci când îmi auzi bătăile inimii în primul fulg de zăpadă din zori, pentru toate zilele, pentru toate culmile nestrăbătute încă, pentru toate aripile pe care mi le-ai dăruit din carnea anilor tăi,  pentru ca astăzi eu să fiu tu și zborul meu să poată fi mai înalt decât al tău...   Pentru întreaga ta lume așezată la poalele lumilor mele, pentru poienile înverzite așternute în calea mea, din pacea rugăciunilor tale fierbinți pentru ca nicicând să nu-mi fie r