Mult așteptatul moment a sosit în a doua zi de Brumar – Dumnezeu a binecuvântat tânăra familie Rus cu primul dintre cei trei copilași: un suflet de fetiță. Au numit-o Maria Cristina și zi după zi, împleteau neobosiți și fericiți gânduri, vise și ore nesfârșite de muncă pentru viitorul micuței. Departe de Ardealul lor de baștină, suflețelul cu ochi mari, verzi și curioși, creștea însă părea sa fie ceva în neregula: nu vorbea. Ce poate fi mai tulburător pentru inima unui părinte, decât teama și grija pentru copilul său? Au urmat nopți nedormite, transformate în zile petrecute pe holurile cabinetelor medicale, diagnostice ambigue sau definitive ... și toate scăldate în lacrimi și rugăciuni fierbinți către Maica Sfântă. N-au fost în zadar, căci una dintre zile a adus începutul alinării acestei mari încercări – diagnosticul corect: Maria nu vorbea, fiindcă nu putea auzi. Din acea clipă, timpul și-a pierdut dimensiunea în sufletul tinerei mame. Cu credință în Dumnezeu și speranță în vii

                         Sigur că fiecare dintre noi avem o părere bună despre propriile acțiuni și principii – așa este și firesc, de altfel, doar că există ceva ce unii dintre noi nu știm: nu știm să iubim.   „Să nu ucizi” este porunca cel mai des încălcată și totuși cea în care nici nu ne-am putem imagina ca protagoniști. Doamne ferește! Cum am putea noi ucide?! (Noi suntem chiar prea buni la suflet, uneori!). Ei, bine, ucidem. Asasinăm cu sânge rece iubiri, zâmbete și legături umane. Ucidem bucuria și libertatea sufletească prin neiubirea declarată ca iubire. Sufocăm egoist zborul celor de-ale căror aripi ar trebui să ne îngrijim. Pretindem respect și apreciere dar oferim gelozie, invidie și posesivitate (adică egoism în cea mai pură formă!). Dănțuim frenetic pe suflete cu porți larg deschise și turnăm otravă în nectarul armoniei apoi umplem cupele și punem masa. Atunci când gustă, unii se strâmbă, alții tac iar altora li se inundă ochii de durere, dar noi știm că ei nu

Din ce în ce mai des, ba unii, ba alții se luptă din răsputeri fără oponenți reali. Mai mult, se erijează și în luptători mandatați să salveze o lume care nu le aparține, dar din care fac parte, ca piese de colț dintr-un puzzle gigant. Sigur, din nefericire există și bătălii pentru viață, căci există oameni ale căror soartă a ajuns în ghearele vreunei boli fizice sau sociale. Aceștia da, din păcate, trebuie să lupte cu ei înșiși pentru a se salva. Eu nu mă refer la ei ci la sensul aparent pozitiv alocat unei acțiuni benefice dar care este din start îmbrăcată în agresivitate și violență. Îmi place să cred că am evoluat ca societate, ca trăiri și manifestări. Așa cum, atunci când vrei să te căsătorești, nu procedezi ca-n epoca de piatră, dându-i o ghioagă-n cap ca s-o poți târî în peștera ta, ci o ceri de soție iar relația voastră are la bază sentimentul iubirii și apartenenței – așa este și în societate, dacă te vrei a fi o persoană cu voce și idei rezonante – înțelege că viole

  Dacă vreodată aș face un clasament al chestiunilor care ma scot din minți, locul I cu coroniță de margarete legate cu ață de papiotă ar fi ocupat de neasumare . Cred că în ea zac cantități considerabile din toate defectele și urâciunile pământului.     Să ne imaginăm următoarea situație... mergi ca omul să îți iei o pâine, întrebi de care au, brutăreasa răspunde că nu are din praf de aur dar că e proaspătă și fără chimicale. Ce doamnă onestă și amabilă, îți zici!  Cât își așeza marfa pe raft, explica în detaliu ce eforturi a făcut pentru a cumpăra cele mai performante cuptoare și cum a făcut specializări recente pentru cele mai bune rezultate. Era necăjită că unii cărora le-a fost cândva clientă nu vindeau ce expuneau și din acest motiv și clienții ei erau puțini și destul de reticenți.   - Doamnă, să vă mai povestesc una pățită săptămâna trecută.. Tocmai ce onorasem o comandă mare. Vândusem mai multe produse, pentru o petrecere a unora. Niște ciudați! Bine, ei nu-s români ca