Despre multe chestiuni îmi vine a scrie în văzul lumii însă rareori spre niciodată despre afecțiunea mea incurabilă, numită Dorin sau Ză Oanul meu. E cumva așa, să-mi pun inima pe masă, căci sunt capricoarnă interiorizată și timidă, pe alocuri prietenoasă, doar pentru a deveni iubibilă de către cei câțiva viețuitori care îmi înțeleg păienjenișul gândirii și culmea, le sunt chiar simpatică.  Însă azi nu e despre mine ci despre el, cuibărit în inima mea. Un EL, copilăros și de nădejde,  enervant și cicălitor, antisocial în general, însă iubitor până dincolo de sine și devotat într-un fel în care astăzi nu mai ies din fabrică oameni.       Am tăiat lumea mea în jumate și am făcut-o bucată întreagă cu el și am certitudinea că dacă ar fi necesar, el ar împături-o, doar pentru a-mi fi mie mai ușor. E riscant, totuși, să ai lângă tine un astfel de om căci ai posibilitatea să faci tot ce îți dă prin cap și el să te susțină necondiționat. ...

  Bună vă fie lunea, în care pun pariu că crește și iarba, căci ieri a plouat! Am promis cu ceva timp în urmă că voi mai reveni cu informații din domeniul meu, fiindcă de când telefoanele pozează în modul pro și filmează așișderea, nu mai spun de editarea pe telefon și profesorul google, pot să apară confuzii și mi se pare de bun simț să ajutăm, cei care putem să facem lumină. E ca și cum m-aș da barman profesionist după ce mi-am luat Tassimo cu capsule acasă. Nu-s și chiar dacă beau cafea tare de peste 20 de ani, habar n-am să deosebesc tipurile aromelor de cafea - proveniență etc dar dacă vii la mine în vizită, am să te întreb dacă ai bea o cafea după denumirile de pe capsule și chiar aș putea părea că știu să îți fac un irish coffee de auzi și cimpoiul în fundal. Textul ăsta nu se vrea a fi nici despre baruri, nici despre barmani și cu atât mai puțin despre cafele ci despre titulaturile astea simandicoase care ar trebui să facă diferența între ”plebe” și ”artiști”.  Cred că...